Scuze si...condoleante

Vorbeam pe mess ca deobicei.Barfeam cu Patricia de una alta, radeam copios amandoua...si atunci mi-a spus: "Ba, mi-a spus Marian ca i-a spus Stefi ca i-a spus Iasmi ca taica-su a murit : "
Am ras. Am crezut ca e o gluma.
" Hai ca o sun pe Iasmi s-o intreb."I-am tastat repede inapoi si fara sa ma gandesc am pus mana pe telefon, i-am cautat numarul si... am sunat-o.
"Salut!Ce mai faci?"
"Bine.Acum am iesit de la dus..."
"Auzi...a murit taicatu?"
N-am primit nici un raspuns.Am crezut ca s-a enervat si mi-a inchis. Plangea. Am incremenit.Chiar murise...iar eu tocmai am sunat-o si am intrebat pe cel mai senin ton al meu daca el a murit.
"Scuze" mi-a spus incercand sa-si ascunda lacrimile. "Da,duminica...maine il ingroapa."
Ma simteam jalnic, ca cea mai josnica fiinta de pe pamant.
"Vai,scuze.n-am stiut..." de parca nu as fi intrebat-o cu cateva secunde inainte. "Adica n'am crezut ca...scuze, condoleante..."
"Mersi."mi-a raspuns inca suspinand usor." Auzi...ne mai intalnim maine? Vii pe la 11 fara un sfert sa ma iei?"
"..Da,sigur. Ma suni pe la 10 jumate ca poate uit."
"Bine.Atunci ne vedem..." A zambit. Am putut sa simt asta in vocea ei..
"Ne vedem." Nu imi venea sa cred ca tocami facusem asta. Cat de sadica si de rea sa fiu?? Dar maine n-o s-o mai intreb nimic. O s-o iau in brate si o sa o pup ca deobicei, o sa vorbim, o sa radem si la sfarsit o sa programam urmatoarea noastra intalnire. O sa fie ca intotdeauna, promit.